Thursday, September 29, 2016

Micul prinț

M-am întâlnit cu Micul prinț în urmă cu mulți ani. Să fi fost în cartea de franceză din liceu? Cred că da.
Niște ani în care calculatoarele erau niște rarități, iar telefoanele mobile mai aveau până să apară în România. Ce, tu, smartphone sau cinematograf 3D?
Și cu toate astea, nu eram foarte nefericită că nu le aveam...

Și așa l-am întâlnit. I-am întâlnit. Pe Antoine de Saint-Exupery și micul său prinț. M-au fascinat de la început. Îmi aduc aminte cum citeam cu voce tare prin casă, străduindu-mă să par cât mai franțuzită. Mais ce n'est pas un homme, c'est un champignon! 
Era o joacă. Dar e așa bine să nu uiți să te joci!
Am citit-o și răscitit-o de multe ori de atunci. De fiecare dată cu alți ochi.
Pe măsură ce am crescut, am văzut-o mai puțin ca pe o carte pentru copii. 
Acum cred că este în egală măsură o carte pentru copii și pentru adulți. O carte care te învață sau îți aduce aminte cum e să te împrietenești, să iubești (și iubirea are atât de multe forme), să pierzi, să renunți (chiar când provoacă atâta suferință), să crezi, să visezi, să fii bine cu tine însăți.
Mi-a plăcut atât de mult încât, după mulți ani, când am avut curajul să scot le iveală și alte lucruri care mă fac să fiu eu (ignorând cum ar putea fi văzute din exterior) m-am gândit că e vremea să-l așez, chiar dacă mai stângaci, pe o cană. O cană care să-l facă pe un copil să viseze, să creadă, să se împrietenească....să se imagineze un mic prinț.

Monday, August 22, 2016

Oameni cu sufletul colorat

Există oameni cu suflet colorat. Chiar există, chiar dacă ei nu o știu. Cred că prietena mea Mihaela îl are alb. Un alb strălucitor, un pic pufos. Așa ca norii. Adina cred că are un suflet cu roșu, verde, alb și un pic de galben. Așa ca o acadea la care jinduiesc toți copii. 
Eu îl am albastru. Am descoperit de curând. 
Multă vreme am putut să jur că e gri. Gri cu dâre de negru. M-am înșelat. Era albastru. Albastru ca cerul, ca marea, ca florile de nu-mă uita
D-asta greu mă stăpânesc când văd albastru sau pun mâna pe albastru...
 Așa apar ramele mele albastre... 


Asta e una specială. E cu scoici și nisip de la Vadu. Și e deja la o persoană foarte specială.
Și vine și cu un mesaj pentru iubitorii sau doar vizitatorii de Vadu: 
Scăldați-vă în albastru, culegeți scoici, lăsați nisipul zgrunțuros să vă maseze tălpile și sufletul. Luați cu voi amintirile, dar și urmele societății de consum (peturile, cutiile de conserve, mucurile de țigară). 
Pescărușilor, peștilor și chiar meduzelor nu le plac.

Friday, April 22, 2016

Bucuria în formă colorată

Cea mai recentă coloritură


Acum câţiva ani am început să colorez. Nu am făcut-o din joacă. 
Eram (devenisem) un om închistat, blocat în gânduri şi neputinţe aparente. Am primit temă (da, temă!) de la Irina (ştie ea care) să găsesc lucruri pe care să le fac cu plăcere, doar atunci când vreau, atunci când simt nevoia. 
Ştiu, pare simplu, dar sunt oameni care în timp uită să mai facă lucruri din plăcere. Se lasă furaţi de obligaţii, job, de "nu am timp de chestii d-astea", de problemele de zi cu zi. Doar că atunci că primeşti temă (şi eşti şi copil conştiincios ca mine!!!), te conformezi.
Şi încet încet au apărut coloriturile. 
Mă uit la fotografii şi nici nu-mi vine să cred cât de multe sunt.

O trecere în revistă a câtorva colorituri

Am prieteni care mai în glumă mai în serios îmi spun că aş putea să-mi fac un business.
Nu cred că aş putea!
Sunt total lipsită de spirit antreprenorial.
Apoi, nu ar mai fi o plăcere, ar fi o muncă. Iar eu am muncit deja mult să-mi fac tema dată de Irina:)
Prima coloritură
În plus, nu cred că mi-ar păcea să le fac pentru necunoscuţi, neştiind cum sunt acei oameni.
Coloriturile, în marea lor majoritate, au apărut pentru anumite persoane. Poartă în ele modul în care le percep eu.
Nu colorez în ideea că după ce o să fie gata o să mă gândesc cui o s-o dăruiesc. Colorez gândindu-mă la cineva anume, încercând să ghicesc ce i-ar plăcea, ce i s-ar potrivi. Închid ochii şi o văd în culori.
Sunt oameni albaştri, apoi sunt unii alb cu auriu şi cu un pic de roşu, mai sunt unii de culoarea macilor şi mulţi mulţi alţii...


Este un joc. Un joc în care se amestecă bucurie, entuziasm, nerăbdare şi culori, multe culori.
Un joc care provoacă bucurie de-a lungul întregului proces.
Iar atunci când văd că o coloritură provoacă bucurie sinceră, atunci înseamnă că şi-a atins scopul. Nu mai este o simplă coloritură, ci o bucurie în formă colorată.



Sunday, February 7, 2016

Un far pentru Oana

Toţi avem nevoie de un far.
Un far care să ne conducă paşii acasă după furtuni, bătălii pierdute sau, pur şi simplu, după absenţe îndelungate.
Iar far pentru fiecare din noi pot fi sufletele noastre pereche, apropiaţii noştri, un loc drag sau chiar noi înşine.
Acasă poate însemna atât de multe lucruri...




Thursday, January 28, 2016

Friday, January 8, 2016

Profesorului meu


Profesorului meu i-am dedicat prima carte de autor. Era şi firesc. M-a "crescut", m-a dăscălit, sprijinit, niciodată pisălogit, prin facultate, masterat şi, apoi, doctorat. M-a lăsat să gândesc cu mintea mea, mi-a spus cum vede el lucrurile, dar nu mi-a impus niciodata nimic.

M-a lăsat să descoper, să-mi dau seama singură. A avut încredere că nu o să dau cu oiştea-n gard. Chiar dacă s-a întâmplat să fac boroboaţe, cum îi place dumnealui să spună, nu m-a dojenit. Ştia că mă căiesc suficient...

M-a învăţat o mulţime de lucruri! Am învăţat o mulţime de lucru ascultându-l, doar privindu-l. Şi am învăţat... Nu doar despre cum se face cercetare, ci despre cum se cuvine să ne purtăm cu cei din jur. M-a învăţat că blândeţea, înţelegerea, firescul sunt pentru toată lumea, chiar dacă nu toţi ştiu să le aprecieze.


Chiar şi aşa, nu voi fi niciodată la fel de bună ca dumnealui. Şi nici nu cred că şi-ar dori asta. Cred că-şi doreşte doar să fiu eu. Mi-a spus-o în atâtea feluri, încât mă şi întreb de ce oare nu-mi intră o dată pentru totdeauna în cap...