Thursday, September 29, 2016

Micul prinț

M-am întâlnit cu Micul prinț în urmă cu mulți ani. Să fi fost în cartea de franceză din liceu? Cred că da.
Niște ani în care calculatoarele erau niște rarități, iar telefoanele mobile mai aveau până să apară în România. Ce, tu, smartphone sau cinematograf 3D?
Și cu toate astea, nu eram foarte nefericită că nu le aveam...

Și așa l-am întâlnit. I-am întâlnit. Pe Antoine de Saint-Exupery și micul său prinț. M-au fascinat de la început. Îmi aduc aminte cum citeam cu voce tare prin casă, străduindu-mă să par cât mai franțuzită. Mais ce n'est pas un homme, c'est un champignon! 
Era o joacă. Dar e așa bine să nu uiți să te joci!
Am citit-o și răscitit-o de multe ori de atunci. De fiecare dată cu alți ochi.
Pe măsură ce am crescut, am văzut-o mai puțin ca pe o carte pentru copii. 
Acum cred că este în egală măsură o carte pentru copii și pentru adulți. O carte care te învață sau îți aduce aminte cum e să te împrietenești, să iubești (și iubirea are atât de multe forme), să pierzi, să renunți (chiar când provoacă atâta suferință), să crezi, să visezi, să fii bine cu tine însăți.
Mi-a plăcut atât de mult încât, după mulți ani, când am avut curajul să scot le iveală și alte lucruri care mă fac să fiu eu (ignorând cum ar putea fi văzute din exterior) m-am gândit că e vremea să-l așez, chiar dacă mai stângaci, pe o cană. O cană care să-l facă pe un copil să viseze, să creadă, să se împrietenească....să se imagineze un mic prinț.

Friday, September 16, 2016