Bucuria în formă colorată

Cea mai recentă coloritură

Acum câţiva ani am început să colorez. Nu am făcut-o din joacă. 

Eram (devenisem) un om închistat, blocat în gânduri şi neputinţe aparente. Am primit temă (da, temă!) de la Irina (ştie ea care) să găsesc lucruri pe care să le fac cu plăcere, doar atunci când vreau, atunci când simt nevoia. 
Ştiu, pare simplu, dar sunt oameni care în timp uită să mai facă lucruri din plăcere. Se lasă furaţi de obligaţii, job, de "nu am timp de chestii d-astea", de problemele de zi cu zi. Doar că atunci că primeşti temă (şi eşti şi copil conştiincios ca mine!!!), te conformezi.

Şi încet încet au apărut coloriturile. 
Mă uit la fotografii şi nici nu-mi vine să cred cât de multe sunt.

O trecere în revistă a câtorva colorituri

Am prieteni care mai în glumă mai în serios îmi spun că aş putea să-mi fac un business.

Nu cred că aş putea!

Sunt total lipsită de spirit antreprenorial.

Apoi, nu ar mai fi o plăcere, ar fi o muncă. Iar eu am muncit deja mult să-mi fac tema dată de Irina:)

Prima coloritură

În plus, nu cred că mi-ar păcea să le fac pentru necunoscuţi, neştiind cum sunt acei oameni.

Coloriturile, în marea lor majoritate, au apărut pentru anumite persoane. Poartă în ele modul în care le percep eu.

Nu colorez în ideea că după ce o să fie gata o să mă gândesc cui o s-o dăruiesc. Colorez gândindu-mă la cineva anume, încercând să ghicesc ce i-ar plăcea, ce i s-ar potrivi. Închid ochii şi o văd în culori.

Sunt oameni albaştri, apoi sunt unii alb cu auriu şi cu un pic de roşu, mai sunt unii de culoarea macilor şi mulţi mulţi alţii...

Este un joc. Un joc în care se amestecă bucurie, entuziasm, nerăbdare şi culori, multe culori.

Un joc care provoacă bucurie de-a lungul întregului proces.

Iar atunci când văd că o coloritură provoacă bucurie sinceră, atunci înseamnă că şi-a atins scopul. Nu mai este o simplă coloritură, ci o bucurie în formă colorată.

Miros de verde crud

Ramă cu flori

Povestea ramei cu copac şi maci

În drum spre oraşul natal al lui Dan este un copac superb. Arată ireal de frumos, cu o coroană perfect rotundă. Este superb în orice anotimp. Este copacul nostru de acum 11 ani. Cine ştie câţi alţi oameni de opresc în drumul lor să-l admire şi pentru câţi alţii este copacul lor.

Important este că există şi este încă acolo.

Şi ca să convingeţi, nu doar să mă credeţi pe cuvânt o să vi-l arăt. Iată-l:

La penultima vizită, ne-am oprit lângă el. În apropiere, erau pâlcuri de maci, rătăcite între spice galbene de grâu. O imagine minunată pe care ne-am decis să o păstrăm şi altfel decât în fotografii.

Şi aşa a apărut rama cu o bucăţică din copacul nostru şi macii mei de anul ăsta.

Rame proaspăt făcute, proaspăt dăruite

Nu am mai făcut de multişor rame pentru fotografii. Nu am prea avut motiv, nici tragere de inimă. M-au pasionat atât de mult culorile pentru pictura pe sticlă, încât cum am prins o cană, un pahar, o vază sau orice alt obiect de sticlă nu am putut să mă opresc să nu-l colorez.
Asta până săptămâna trecută.... 

Se profila întâlnirea cu nişte persoane foarte dragi mie, de  la care care am învăţat enorm, care m-au răsfăţat de-a lungul timpului cu  bunătatea, delicateţea şi afecţiunea lor.

Ce aş fi putut să le ofer? 

Ceva făcut de mâinile mele, ceva în care să pun o parte din afecţiunea pe care le-o port.

Şi aşa au apărut cele două rame.

Prima, cea albastră, este cu flori naturale - margarete presate.

A doua, cea verde, este doar pictată.

Amândouă au fost pictate cu mult drag şi dăruite. 

Iar de acum înainte vor găzdui amintirile minunate ale unor oameni minunaţi!