Zbor deasupra unui pâlc de maci

La mulţi ani, draga mea Adina!

Oameni cu sufletul colorat

Există oameni cu suflet colorat. Chiar există, chiar dacă ei nu o știu. Cred că prietena mea Mihaela îl are alb. Un alb strălucitor, un pic pufos. Așa ca norii. Adina cred că are un suflet cu roșu, verde, alb și un pic de galben. Așa ca o acadea la care jinduiesc toți copii. 

Eu îl am albastru. Am descoperit de curând. 

Multă vreme am putut să jur că e gri. Gri cu dâre de negru. M-am înșelat. Era albastru. Albastru ca cerul, ca marea, ca florile de nu-mă uita. 

D-asta greu mă stăpânesc când văd albastru sau pun mâna pe albastru...

 Așa apar ramele mele albastre... 

Asta e una specială. E cu scoici și nisip de la Vadu. Și e deja la o persoană foarte specială.

Și vine și cu un mesaj pentru iubitorii sau doar vizitatorii de Vadu: 

Scăldați-vă în albastru, culegeți scoici, lăsați nisipul zgrunțuros să vă maseze tălpile și sufletul. Luați cu voi amintirile, dar și urmele societății de consum (peturile, cutiile de conserve, mucurile de țigară). 

Pescărușilor, peștilor și chiar meduzelor nu le plac.

Lumină și culoare

Bucuria în formă colorată

Cea mai recentă coloritură

Acum câţiva ani am început să colorez. Nu am făcut-o din joacă. 

Eram (devenisem) un om închistat, blocat în gânduri şi neputinţe aparente. Am primit temă (da, temă!) de la Irina (ştie ea care) să găsesc lucruri pe care să le fac cu plăcere, doar atunci când vreau, atunci când simt nevoia. 
Ştiu, pare simplu, dar sunt oameni care în timp uită să mai facă lucruri din plăcere. Se lasă furaţi de obligaţii, job, de "nu am timp de chestii d-astea", de problemele de zi cu zi. Doar că atunci că primeşti temă (şi eşti şi copil conştiincios ca mine!!!), te conformezi.

Şi încet încet au apărut coloriturile. 
Mă uit la fotografii şi nici nu-mi vine să cred cât de multe sunt.

O trecere în revistă a câtorva colorituri

Am prieteni care mai în glumă mai în serios îmi spun că aş putea să-mi fac un business.

Nu cred că aş putea!

Sunt total lipsită de spirit antreprenorial.

Apoi, nu ar mai fi o plăcere, ar fi o muncă. Iar eu am muncit deja mult să-mi fac tema dată de Irina:)

Prima coloritură

În plus, nu cred că mi-ar păcea să le fac pentru necunoscuţi, neştiind cum sunt acei oameni.

Coloriturile, în marea lor majoritate, au apărut pentru anumite persoane. Poartă în ele modul în care le percep eu.

Nu colorez în ideea că după ce o să fie gata o să mă gândesc cui o s-o dăruiesc. Colorez gândindu-mă la cineva anume, încercând să ghicesc ce i-ar plăcea, ce i s-ar potrivi. Închid ochii şi o văd în culori.

Sunt oameni albaştri, apoi sunt unii alb cu auriu şi cu un pic de roşu, mai sunt unii de culoarea macilor şi mulţi mulţi alţii...

Este un joc. Un joc în care se amestecă bucurie, entuziasm, nerăbdare şi culori, multe culori.

Un joc care provoacă bucurie de-a lungul întregului proces.

Iar atunci când văd că o coloritură provoacă bucurie sinceră, atunci înseamnă că şi-a atins scopul. Nu mai este o simplă coloritură, ci o bucurie în formă colorată.

Miros de verde crud

Primavara

Un far pentru Oana

Toţi avem nevoie de un far.
Un far care să ne conducă paşii acasă după furtuni, bătălii pierdute sau, pur şi simplu, după absenţe îndelungate.
Iar far pentru fiecare din noi pot fi sufletele noastre pereche, apropiaţii noştri, un loc drag sau chiar noi înşine.
Acasă poate însemna atât de multe lucruri...