Lumină și culoare

Bucuria în formă colorată

Cea mai recentă coloritură

Acum câţiva ani am început să colorez. Nu am făcut-o din joacă. 

Eram (devenisem) un om închistat, blocat în gânduri şi neputinţe aparente. Am primit temă (da, temă!) de la Irina (ştie ea care) să găsesc lucruri pe care să le fac cu plăcere, doar atunci când vreau, atunci când simt nevoia. 
Ştiu, pare simplu, dar sunt oameni care în timp uită să mai facă lucruri din plăcere. Se lasă furaţi de obligaţii, job, de "nu am timp de chestii d-astea", de problemele de zi cu zi. Doar că atunci că primeşti temă (şi eşti şi copil conştiincios ca mine!!!), te conformezi.

Şi încet încet au apărut coloriturile. 
Mă uit la fotografii şi nici nu-mi vine să cred cât de multe sunt.

O trecere în revistă a câtorva colorituri

Am prieteni care mai în glumă mai în serios îmi spun că aş putea să-mi fac un business.

Nu cred că aş putea!

Sunt total lipsită de spirit antreprenorial.

Apoi, nu ar mai fi o plăcere, ar fi o muncă. Iar eu am muncit deja mult să-mi fac tema dată de Irina:)

Prima coloritură

În plus, nu cred că mi-ar păcea să le fac pentru necunoscuţi, neştiind cum sunt acei oameni.

Coloriturile, în marea lor majoritate, au apărut pentru anumite persoane. Poartă în ele modul în care le percep eu.

Nu colorez în ideea că după ce o să fie gata o să mă gândesc cui o s-o dăruiesc. Colorez gândindu-mă la cineva anume, încercând să ghicesc ce i-ar plăcea, ce i s-ar potrivi. Închid ochii şi o văd în culori.

Sunt oameni albaştri, apoi sunt unii alb cu auriu şi cu un pic de roşu, mai sunt unii de culoarea macilor şi mulţi mulţi alţii...

Este un joc. Un joc în care se amestecă bucurie, entuziasm, nerăbdare şi culori, multe culori.

Un joc care provoacă bucurie de-a lungul întregului proces.

Iar atunci când văd că o coloritură provoacă bucurie sinceră, atunci înseamnă că şi-a atins scopul. Nu mai este o simplă coloritură, ci o bucurie în formă colorată.

Miros de verde crud

Primavara

Un far pentru Oana

Toţi avem nevoie de un far.
Un far care să ne conducă paşii acasă după furtuni, bătălii pierdute sau, pur şi simplu, după absenţe îndelungate.
Iar far pentru fiecare din noi pot fi sufletele noastre pereche, apropiaţii noştri, un loc drag sau chiar noi înşine.
Acasă poate însemna atât de multe lucruri...

Marea într-o ramă

Ce faci când nu te duci la mare?

Chemi marea la tine!

Profesorului meu

Profesorului meu i-am dedicat prima carte de autor. Era şi firesc. M-a "crescut", m-a dăscălit, sprijinit, niciodată pisălogit, prin facultate, masterat şi, apoi, doctorat. M-a lăsat să gândesc cu mintea mea, mi-a spus cum vede el lucrurile, dar nu mi-a impus niciodata nimic.

M-a lăsat să descoper, să-mi dau seama singură. A avut încredere că nu o să dau cu oiştea-n gard. Chiar dacă s-a întâmplat să fac boroboaţe, cum îi place dumnealui să spună, nu m-a dojenit. Ştia că mă căiesc suficient...

M-a învăţat o mulţime de lucruri! Am învăţat o mulţime de lucru ascultându-l, doar privindu-l. Şi am învăţat... Nu doar despre cum se face cercetare, ci despre cum se cuvine să ne purtăm cu cei din jur. M-a învăţat că blândeţea, înţelegerea, firescul sunt pentru toată lumea, chiar dacă nu toţi ştiu să le aprecieze.

Chiar şi aşa, nu voi fi niciodată la fel de bună ca dumnealui. Şi nici nu cred că şi-ar dori asta. Cred că-şi doreşte doar să fiu eu. Mi-a spus-o în atâtea feluri, încât mă şi întreb de ce oare nu-mi intră o dată pentru totdeauna în cap...